Femeia care l-a accidentat intenționat pe motociclistul de la Rutieră care o urmărea, arestată preventiv pentru 30 de zile. Șoferița a spus că trebuia să ajungă urgent la București

Femeia care l-a accidentat intenționat pe motociclistul de la Rutieră care o urmărea, arestată preventiv pentru 30 de zile. Șoferița a spus că trebuia să ajungă urgent la București
Femeia care l-a accidentat intenționat pe motociclistul de la Rutieră care o urmărea, arestată preventiv pentru 30 de zile (FOTO: Captură video Antena 3
Publicat: 21/08/2020, 06:59
Actualizat: 21/08/2020, 16:33

Șoferița din Buzău, care ar fi intrat intenționat cu mașina în polițistul aflat pe motocicletă, care o urmărea, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce inițial fusese reținută pentru 24 de ore. Procurorul de caz o acuză pe femeie de tentativă de omor și ultraj. Aceasta le-a spus polițiștilor că trebuia să ajungă urgent la București.

Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum femeia îl lovește intenționat pe agentul rutier care o urmărea.

După impact, motocicleta s-a izbit de un taxi și apoi a luat foc, iar polițistul de 29 de ani a fost aruncat câțiva metri pe șosea.

Agentul s-a ridicat singur în picioare, fiind protejat de echipamentul de protecție. Deși nu a suferit răni grave, ulterior a fost preluat de o ambulanță și dus la spital. Șoferița a fost oprită apoi, de un alt echipaj de poliție, într-o benzinărie.

„Agentul nostru a sesizat în trafic nereguli cu privire la autoturismul condus de șoferiță, defecțiuni la sistemul de semnalizare-iluminare, a aenționat-o pe aceasta sonor, cu folosirea semnalelor acustice, pentru a opri pe dreapta. Aceasta nu s-a conformat, a urmat o cursă de urmărire pe raza municipiului Buzău. A forțat două semafoare succesive, ignorând culoarea roșie, iar când agentul de poliție rutieră a trecut în dreptul autoturismului, cu semnale acustice și luminoase, pentru a o determina să oprească, aceasta a virat cu vădită intenție stânga pentru a-l acroșa, ceea ce s-a și întâmplat”, a spus comisar-șef Silviu Dinu, șeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, la Digi 24.

Acesta a adăugat că femeia a spus că se grăbea pentru că trebuia să ajungă urgent la București și că nu a considerat necesar să oprească la semnalul polițistului.

Pilotul de raliu Alex Filip, lovit intenţionat de o maşină când mergea cu bicicleta. Precizările polițiștilor, în acest caz (VIDEO)

Pilotul Alex Filip a povestit, pe contul său de Facebook cum şoferul unui autoturism marca Dacia Logan îl lovește intenţionat, pe un drum din localitatea Corbeanca, județul Ilfov.

Campionul de raliu Alex Filip se afla pe bicicletă, pentru un antrenament, şi intenţiona să parcurgă un drum de 75 de kilometri, dar după doar 5 kilometri a fost luat în vizor de un şofer, după cum povesteşte chiar el, scrie Mediafax.

Şoferul maşinii nu i-a permis să-l depăşească şi, la un moment dat, l-a proiectat intenționat într-o altă maşină parcată, nu înainte de a-l înjura. Alex a ajuns la spital, dar din fericire nu a fost grav rănit, fiind externat după câteva ore.

El a postat şi imaginile de la accident și spune că şoferul vinovat va plăti penal pentru ceea ce a făcut.

Pilotul de raliu Alex Filip a explicat la Gândul LIVE cum a ajuns să fie lovit intenționat de un șofer, când mergea cu bicicleta: „A considerat că sunt în plus și trebuie să îmi acorde o lecție”

Pilotul de raliu Alex Filip a explicat, joi, la Gândul LIVE cum a ajuns să fie lovit intenționat de o mașină, când mergea cu bicicleta în localitatea Corbeanca din județul Ilfov.

„N-am intuit foarte clar de ce s-a întâmplat asta, dar așa a luat el decizia, pe moment, a considerat că sunt în plus acolo și trebuie să imi acorde o lecție”, a spus Alex Filip.

Sportivul se afla în timpul unui antrenament cu bicicleta, dar după nici 5 kilometri, din cei 75 pe care urma să îi parcurgă, a fost șicanat în trafic de șoferul unui autoturism marca Dacia Logan de culoare albă, care până la urmă l-a lovit intenționat cu mașina.

„Am fost depășit, de mai multe ori, de această mașină pentru că era foarte multă aglomerație pe drumul care leagă Buftea de DN1. De fiecare dată când m-a depășit a trecut foarte, foarte aproape de mine. A doua, a treia oara, iar a patra oară, înainte de accident, a trecut foarte razant de mine. Și atunci, uitându-mă în ochii lui, am văzut că tot virează si tot mă scoate practic de pe șosea… într-un moment de disperare, să imi facă loc, pur și simplu am strigat «Bă!»”. Iar reacția lui a fost, nu de a-mi face loc și de a înțelege că e și dreptul meu să merg pe drumul public, și să vireze stânga cum ar fi făcut, ci a vrut să îmi acorde o lecție… a frânat brusc și a luat dreapta de volan, reușind să mă închidă între mașina lui și  o alta parcată”, a povestit Alex Filip, la Gândul LIVE.

Pilotul a mai spus, din fericire nu s-a lovit de un obstacol fix, cum ar fi un stâlp sau un copac, dar s-a oprit într-un cap de pod, fapt care i-a provocat sângerarea feței.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal